Michael Lassel: „În arta, ca si în viata, numai pestii morti sunt dusi de val”

Este primul şi singurul pictor român expus la British Museum şi a devenit celebru după ce Bundesbank i-a folosit un tablou într-o campanie de marketing

Al doilea artist de mare cotă internaţională preluat de Radu Boroianu în proiectele sale de la European Art Gallery este Michael Lassel, a cărui expoziţie încă este deschisă (până pe 25 martie) la sediul firmei de pe Str. Regia Maria.
Artistul s-a născut în 1948 în comuna Logig, judeţul Mureş, iar din 1986 locuieşte şi lucrează în Germania. Este singurul artist român care a expus vreodată la British Museum şi, de asemenea, singurul român căruia i s-a furat un tablou la o mare expoziţie din Paris.
Ca şi Nicolae Maniu, Lassel a fost curatoriat destul de mulţi ani de Gilles Dyan, prin Opera Gallery. La un moment dat, s-a simţit stânjenit totuşi de comisionul de vânzare foarte mare perceput de acesta (60%) şi a acceptat oferta făcută de Charles Saatchi (unul dintre cei doi fraţi care au fondat Saatchi & Saatchi). De atunci, adică după anul 2000, este promovat şi vândut prin Saatchi Gallery. Ascensiunea fulminantă a lui Lassel s-a declanşat în momentul în care Bundesbank i-a cerut voie să folosească, în campania de marketing privind trecerea de la marca germană la euro (în 1996), imaginea din tabloul său „Bancher în înalta societate”. În acest moment, Michael Lassel este considerat “Dali al Germaniei”.

De la Baba la flamanzi

“Lassel a făcut artele plastice în Bucureşti, în 1972 – relatează Radu Boroianu -, fiind unul dintre puţinii elevi ai lui Baba invitaţi de acesta în atelierul lui şi unul dintre şi mai puţinii care au rezistat mai mult de un an lângă acesta. Un altul a fost Henri Mavrodin… Iar ceea ce a învăţat Lassel de la Baba n-a fost nici desenul, nici stilul de a picta din cuţit, nici cine ştie ce alte secrete tehnice… S-a contaminat, pur şi simplu, de patima pentru flamanzi şi olandezi, ceea ce i-a influenţat definitiv stilul. Ajuns în Germania, în 1986, a fost invitat destul de repede, prin 1988, să expună la Salonul de Toamnă de la Paris.
Din clipa aceea o rupe total cu ce pictase până atunci şi îmbrăţişează maniera <trompe l’oeil>, care îi aduce celebritatea. Nu degeaba Charles Saatchi îl consideră cel mai mare trompe l’oeil-ist contemporan.
Michael Lassel este unicat nu numai prin performanţă, ci şi prin unele întâmplări din traseul carierei sale. Astfel, primul tablou furat, din istoria Grande Palais-ului, a fost o lucrare de Michael Lassel. S-a întâmplat în 1995, la Salonul de Primăvară. Iar în 2008-2009, când British Museum a organizat o mare expoziţie tematică, având titlul <Babylon – Myth and Reality>, singura lucrare a unui contemporan prezentată aici a fost lucrarea lui Lassel intitulată <Turnul Babel>”.

„Doar stăpânirea tehnicii maeştrilor vechi nu atestă calitatea în artă” 
Am aflat de la Radu Boroianu că Lassel lucrează chiar şi patru luni şi jumătate pentru realizarea unui tablou foarte elaborat. Iar valoarea lucrărilor sale vine din transfigurarea prin compoziţie. Lassel este, ca şi Maniu, o ilustrare fastuoasă a disciplinei şi rigorii care susţin viziunea prin instrumentele profesiei. Opera lor reprezintă chiar o demonstraţie în acest sens. Rezultatul este uluitor. „Pentru a rămâne bun, mă străduiesc să devin din ce în ce mai bun”, spune el.

Aşa cum era de aşteptat, maturizarea pieţei de artă a dus la crearea unei structuri care să ordoneze statutul obiectului de artă în raport cu cei care-i determină mişcarea în spaţiul…

SĂPTĂMANA FINANCIARĂ: Unde vă situaţi în raport cu şcoala românească de pictură?
MICHAEL LASSEL: Un artist este produsul timpului şi al împrejurărilor, plus toate imponderabilităţile propriei personalităţi. Şcoala românească m-a înarmat cu ustensilele necesare expediţiei în căutarea de sine în viaţă, precum şi în pictura mea. Continuitate prin schimbare este forma de integrare a moştenirii pe care un artist ajuns la maturitate o riscă în căutarea noii sale identităţi.

SFin: V-aţi apropiat de pictura europeană înfruntând-o sau încadrându-vă în nişte tendinţe?
M.L.: În artă, ca şi în viaţă, numai peştii morţi sunt duşi de val. Cine se lasă ispitit de „isme” şi mode, în loc să înoate împotriva curentului, riscând un drum în sigurătate, va pierde ocazia de a ajunge singular, unic.

SFin: Întoarcerea la precizia şi rafinamentul picturii flamande este, în cazul dumneavoastră, argumentul succesului?
M.L.: Doar stăpânirea tehnicii maeştrilor vechi nu atestă calitatea în artă. Dar ce este calitatea în artă? Pentru unii este o chestiune de gust, considerând drept artă tot ceea ce le place. Alţii consideră artă doar ce este expus în muzee şi nu puţini cred că ideea de calitate în artă nici nu poate fi definită. Totuşi există indicii că şi în vremuri inflaţioniste directorii de muzee, galeriştii sau curatorii au la îndemână un catalog strict de caracteristici în selectarea exponatelor. Independenţa şi noutatea, inventivitatea şi originalitatea, inovaţia şi constanţa m-au însoţit continuu în dezvoltarea consecventă a ideilor artistice.

SFin: O întrebare pe care i-am adresat-o şi lui Nicolae Maniu: există vreun raport între preţul şi valoarea unei opere de artă
M.L.: Participarea artistului la circuitul economic este semnul evident că vocea sa este auzită, este o cotare valorică a mesajului său artistic şi exprimă, în acelaşi timp, acceptul societăţii. De această realitate este conştient fiecare artist. În acelaşi timp însă, creaţia este pentru artist o proprietate intelectuală, şi nu o marfă, este propria sa atitudine, care nu este falsă doar prin faptul că majoritatea o refuză. Lansarea produsului artistic este preluată de galerişti, ale căror pricepere, renume şi rang sunt hotărâtoare pentru cariera unui artist, pentru cotaţia sa pe piaţa internaţională.

SFin: Cum se manifestă, concret, acceptul societăţii în privinţa unei lucrări sau a unui artist?
M.L.: După lansarea lor în caruselul comerţului de artă, lucrările sunt ca un râu în drumul de la izvor până la vărsarea în mare: însemnătatea şi valoarea le cresc proporţional cu numărul celor avizi să le posede. Cererea şi oferta reglementează şi preţurile pe piaţa artei. Arta a preluat în societatea noastră modernă rolul relicvelor din biserică, al piperului în mâncare sau al hainelor de mătase. Arta indică statutul elitelor sociale, iar un simbol de bunăstare care poate fi achiziţionat de oricine îşi pierde repede farmecul. Multe lucrări se vând prin auzite şi nu în primul rând după ce au fost văzute. S-ar putea spune că, uneori, renumele generează preţul, acesta fiind mai important decât obiectul de artă în sine.

SFin: Sunteţi supranumit “Dali al Germaniei”. În ce măsură vă defineşte această formulă?
M.L.: În măsura în care reuşesc să transpun viziunea mea despre lume în creaţia mea artistică. Creaţia lui Dali stă sub influenţa preocupării sale legate de Freud şi teoria relativităţii. Ajutat de uimitoarea sa tehnică artistică, a reuşit să-şi transfere filozofia, prin imagini convingătoare, pe pânză. Lumea de azi este confruntată însă cu alte probleme. Inovaţiile tehnice din ultimul timp, modalităţile tot mai rafinate de reproducere a realităţii fac ca aceasta să devină tot mai palpabilă, apropierea de ea culminând în lumea virtuală. Realizarea unui spaţiu în trompe-l’oeil înseamnă îmbinarea armonioasă a spaţiului virtual cu cel real. Imaginea obţinută trebuie să ofere un echilibru între inducere în eroare şi relevaţie, între deghizare şi demascare.

SFin: Ce v-a determinat să acceptaţi proietul dlui Radu Boroianu din cadrul European Art Gallery?
M.L.: Domnul Boroianu este un om de vastă cultură şi înzestrat cu un deosebit talent retoric. Domnia-sa mi-a câştigat respectul prin realizările deja avute şi m-a cucerit prin viziunile sale de viitor pentru promovarea artei româneşti din ţară şi diaspora în circuitul naţional şi internaţional.

Michael Lassel: „Faptul că mi s-a furat un tablou nu mă flatează. Un furt rămâne un act criminal”
„Lucrarea intitulată <Aeon> mi-a fost furată la Paris pe data de 6 aprilie 1995, în ajunul vernisajului din cadrul Salonului <Comparaisons>. După elaborarea planului de prezentare a exponatelor, comisia s-a retras într-o pauză, lăsând, ca de obicei, lucrările pe podea, rezemate de perete, la locul unde urmau să fie agăţate ulterior. În protocolul poliţiei este consemnat că, la ieşirea din expoziţie, unul dintre membrii comisiei observase un bărbat între 30-35 de ani, care contempla, îngenuncheat în faţa tabloului, lucrarea. La întoarcerea din pauză s-a constatat dispariţia picturii. Este greu de crezut ca în Paris, unde zilnic se vernisează nenumărate expoziţii, cineva se rătăceşte într-o expoziţie şi, fascinat de una din cele 621 de lucrări aflate acolo, se hotărăşte spontan să o ia acasă tocmai pe cea a lui Lassel. Timpul ales (pauza), siguranţa de sine cu care a pătruns în sală, deşi acolo se mai aflau organizatorii, denotă că omul era un insider. Ştiind cât timp are la dispoziţie, având cu el ustensilele necesare, a reuşit să scoată tabloul din ramă, fără a-l deteriora. Chiar şi pânza a dat-o jos prin muncă meticuloasă, scoţând-o cui cu cui din şasiu, fără a o sfâşia, lăsând la locul faptei şi şasiul, şi rama, ambele nevătămate. Deşi chiar din aceeaşi seară furtul a fost făcut public, lucrarea fiind arătată pe toate canalele de televiziune franceze, ea nu a fost nici astăzi recuperată. După atâta popularitate, prada va fi greu de vândut. Datele tabloului sunt de mult în reţeaua de informaţii a Interpolului, precum şi a comerţului cu artă. A fost un jaf spectaculos prin simplitatea şi eficienţa sa, lăsând în urmă multe întrebări. Ideea că cineva riscă atât de mult pentru a poseda o lucrare de artă mă înspăimântă. Motivaţia ce se ascunde în spatele unui furt de artă nu mă interesează, nu mă impresionează şi nu mă flatează: un furt rămâne un act criminal, iar hoţul nu este, ca în filme, un gentelmann, ci un tâlhar josnic. După această experienţă, înţeleg trauma părinţilor cărora li s-a răpit copilul, incertitudinea cu care trebuie să trăieşti mai departe: mai trăieşte sau este mort? Gândul că doar lucrări preţioase se fură nu mă consolează deloc. E ca şi cum ai spune unui părinte căruia i-a murit copilul că sufletul acestuia se afla acum în Rai”.